“Poezie despre viata”

Am participat recent la festivitatea de premiere a concursului national de creatie literara intitulat “Poezie de puscarie”, organizat de ANP.

Poetul Dan Mircea Cipariu, un om extraordinar, de care doar auzisem pana atunci, a reusit sa ne faca, pentru scurt timp, sa uitam ca suntem intr-un penitenciar, sa ne simtim liberi si sa traim emotia momentului. Am constatat cu bucurie ca, intr-o societate lipsita de umanism, mai sunt suflete pentru care omenia mai inseamna ceva.

Am citit in presa ca i-a adresat un apel public domnului Presedinte al Romaniei de a ma gratia, din motive umanitare si as dori sa-i multumesc pentru acest gest, la care nu ma asteptam. Uneori, oameni care nu te cunosc se dovedesc a fi mai aproape decat aceia, pe care i-ai avut alaturi de mult timp si care te abandoneaza, fara remuscari, in agonie.

Probabil din versurile poeziei mele, dar mai ales din starea mea, pentru ca m-a vazut personal, a inteles, mai bine decat altii, durerea din sufletul meu, drama prin care trecem, eu si familia mea, in special cei doi copii, mici si bolnavi, pe care ii am.

As dori sa le multumesc tuturor celor care au inteles si sustinut demersul meu de gratiere, prin declaratiile de sustinere sau apelurile adresate, la randul lor, Presedintelui Romaniei. Sunt jurnalisti, analisti politici, oameni din toate partidele, care au lasat la o parte lupta politica, conflictele, criticile si s-au dovedit a fi OAMENI. Oameni care au inteles ca omul politic Monica Iacob-Ridzi a murit, dar mama Monica Iacob-Ridzi luptă pentru viaţa ei şi a copiilor ei.

M-a impresionat si apelul domnului Radu Moraru intitulat “Domnul Presedinte, iertati-o pe Monica!”. Un jurnalist care nu ma cunoaste personal, la fel ca domnul Cipariu, si care a inteles mai bine ca altii drama prin care trec in aceste momente: ”Nu suntem animale, nu suntem razbunatori, nu suntem nici perfecti, dar avem un suflet bun si in preajma Marilor  Sarbatori ne inmuiem si iertam. Rar mi-a fost dat sa intalnesc o asemenea drama in anii de cand fac presa (…). Justitia a decis la rece, e oarba, dar noi romanii trebuie sa ramanem oameni, cu sentimente, emotii si intelegere. 5 ani e mult, prejudiciul statului fiind deja recuperat (…).Cand am aflat de dramele ei de acasa, am iertat-o pe loc… Domnule Presedinte, va muri in puscarie, daca nu o iertati. Cu cine credeti ca o putem inlocui, sa aiba grija de doi copii cu grave boli genetice, sa-i stranga la piept atunci cand plang de suferinta?! Moartea ei in inchisoare nu va ajuta Romania sa se faca bine, dar eliberarea ei va ajuta doi prunci sa sufere mai putin. Iertati-o Domnule Presedinte, in suflet! Restul tine de o simpla semnatura … Haideti sa o „condamnam” la libertate in folosul comunitatii!(…). E suficient cat am pedepsit-o, e deja prea crud. Monica in libertate ne va face mai buni, cred in pocainta ei. Moartea Monicai in inchisoare ne va inrai si mai mult! O societate care doar pedepseste si nu are mila, nu iarta, devine toxica! Dumnezeu sa va dea gandul cel bun!”

Astfel de mesaje imi dau putere sa rezist, sa lupt. Ma rog la Dumnezeu in fiecare clipa sa primesc libertatea de a ma ingriji acasa de sanatatea mea si a copiilor mei, libertatea de a sta inchisa acasa, intr-o camera, cu doi copii mici in brate, sa-i strang la piept si sa le spun in fiecare clipa cat de mult ii iubesc si cat de mult regret ca au suferit din cauza mea. Nu imi doresc o altfel de libertate. Acest lucru ma va urmari pana mor. Si cand voi muri, voi muri cu aceasta durere in suflet, ca doi copii mici si nevinovati au suferit pe nedrept si nu am putut fi langa ei cand au avut mai multa nevoie de mama lor. Ma rog la Dumnezeu ca macar ei sa ma ierte…

Poezia pentru care am obtinut locul al doilea la concurs , intitulata “Poezie despre viata”, este emotie si gand. Gandurile care ma framanta de cand sunt in penitenciar. Am scris-o la inceputul lui martie, in primele zile la Spitalul Jilava. Acum ar putea fi putin altfel, dar atunci, in urma cu mai bine de trei luni, asa a fost.

De atunci am scris sute de pagini: poezie, proza, cererea de gratiere, gandurile mele…

Din cand in cand fac pauza si ma asez pe pat, sperand ca durerile cumplite pe care le resimt sa se atenueze. Cand simt ca pot sa ma ridic, continui sa scriu. Asa reusesc sa “evadez” si sa ma simt aproape de copiii mei, de sotul meu, de familia mea. Scriind.

Asa au trecut 120 de zile in care nu am incetat sa sper ca in Romania anului 2015, voi gasi, la cel mai inalt nivel, omenia care ne-a lipsit in ultimii 10 ani. Nu am incetat sa sper ca in Romania anului 2015 exista iertare. Sunt obligata sa traiesc cu aceasta speranta. Cu speranta unui gest de clementa, care-mi va permite sa-mi strang copiii in brate, tot timpul.

GRAŢIEREA, SINGURA MEA SPERANŢĂ

Motivul pentru care am recurs la aceasta ultima cale, este acela ca AS VREA SA MAI TRAIESC, as vrea sa imi pot creste copiii, sa ii sprijin in confruntarea cu bolile pe care le-au mostenit de la mine, dar si cu bolile obisnuite, care, in contextul medical pe care il prezinta, sunt infinit mai agresive si mai riscante pentru ei.
Este speranţa mea la viata. Speranta ca voi trai ultimele luni, ani sau cât va vrea Dumnezeu, alături de copiii mei, de familie.
Nu am incetat sa sper intr-un gest de clementa, pentru ca nu am antecedente penale si am avut o conduită ireproșabilă, atat pe parcursul procesului in cadrul caruia am fost condamnata, dar si ulterior, in mediul carceral, nu am savarsit si nu am fost acuzata ca as fi savarsit vreo infractiune de coruptie, iar recuperarea prejudiciului la acoperirea caruia am fost obligata este asigurata pe deplin si garantata, prin valorificarea bunurilor pe care le detin, pe care s-a instituit sechestru asigurator.
Menținerea mea in executarea pedepsei inchisorii, in conditiile in care in penitenciar nu pot respecta recomandarile medicilor, pentru afectiunile cu care ma lupt in tacere de mai multi ani, poate avea consecințe ireversibile, deosebit de grave, asupra sănătății și vieții mele, dar si asupra bunei dezvoltari fizice si psihice a copiilor mei (fetiţa are doar 1 an şi 7 luni, iar băieţelul abia a implinit 5 ani), pentru care pierderea prematura a mamei, la o varsta atat de mica, ar fi tragica. Unele afecţiuni s-au agravat deja, în ultima perioadă, iar riscul să se agraveze şi mai mult, este din ce in ce mai mare, cu fiecare zi în penitenciar. Şansa de a respecta, în libertate, recomandările medicilor reprezintă pentru mine diferenţa între viaţă şi moarte.
Graţierea este singura şansă pe care o am, să fiu alături de Maria si Andrei, ingerii cu care viata mea a fost binecuvantata, în lupta lor cu afectiuni care ma obliga la supraveghere stricta, având în vedere vârsta lor mică. Copiii sunt acum in situatia de a nu avea alaturi niciun parinte, acestia locuind acum in Bucuresti, impreuna cu bunicii, deoarece au nevoie de continuarea unor proceduri medicale, ce nu pot fi efectuate in Judetul Hunedoara.
Graţierea este singura speranţă să-mi pot ajuta copiii să se recupereze psihic, după trauma despărţirii noastre bruşte.
Cererea mea de graţiere este strigătul de disperare al unei mame grav bolnave, care trăieşte alături de copiii şi familia ei o dramă greu de descris în cuvinte.
Este ţipătul şi plânsul unor copii mici si bolnavi, nevinovaţi, profund afectaţi de faptul că mama lor a fost luată brusc de lângă ei.
Acceptarea, din motive umanitare, a cererii de graţiere reprezintă pentru mine, in acest moment, singura şansa la viaţă.
Omul politic Monica Iacob-Ridzi a murit. Mama Monica Iacob-Ridzi luptă pentru viaţa ei şi a copiilor ei.
Şansa de a respecta, în libertate, recomandările medicilor reprezintă pentru mine diferenţa între viaţă şi moarte.

2 MAI – ZIUA TINERETULUI

  Sâmbătă a fost 2 mai. Ziua Tineretului. S-au împlinit 6 ani de când această zi nu mai este sărbătorită deşi este o obligaţie legală a ministerului, conform Legii 425/2004. Sau nu este sărbătorită conform legii care obligă Ministerul Tineretului şi Sportului să organizeze evenimente cultural-artistice cu ocazia zilei de 2 mai. Dar îi înţeleg perfect pe cei care au fost sau sunt miniştri în acest moment. Pentru că nu am văzut şi nu cred că vom vedea un ministru condamnat pentru că a încălcat legea şi nu a organizat evenimente cultural-artistice, folosind “resurse financiare, umane şi organizatorice” pentru sărbătorirea Zilei Tineretului cum prevede legea. Avem însă un ministru condamnat pentru că, pe perioada mandatului său, s-a respectat legea şi s-a organizat Ziua Tineretului. În mod eronat s-a spus public că eu aş fi acuzată de fapte de corupţie. Acest lucru nu este adevărat. Acuzaţiile privesc fapte de abuz în serviciu, fapte ce în cazul meu nu au fost probate pentru că nici nu există! Nimeni nu poate să spună ceva în legătură cu vreo activitate frauduloasă în ceea ce mă priveşte. Nimeni nu m-a acuzat şi nu poate să spună că am cerut cuiva bani sau că am primit bani ca să rezolv o problemă. Nimeni nu m-a acuzat că aş fi abuzat de funcţie şi aş fi făcut ceva pentru mine sau pentru altul.
  Despre modul abuziv în care a decurs urmărirea penală şi apoi cercetarea judecătorească voi vorbi mai târziu. Un lucru doar vi-l spun acum. Când am fost chemată la DNA pentru prezentarea materialului de urmărire penală, unul dintre avocaţii mei, văzând că nicio probă din dosar nu demonstrează că eu aş fi săvârşit vreo faptă, ci dimpotrivă, l-a întrebat pe poliţistul care asista, de ce mă trimit în judecată. Răspunsul poliţistului a fost foarte clar: şi-a îndreptat privirea în sus.
  Sunt victima unei grave erori judiciare sau mai bine spus a unui abuz crunt prin trimiterea în judecată şi condamnarea mea la 5 ani cu executare, pentru că aş fi abuzat de funcţie şi aş fi plătit unor firme private banii pentru organizarea Zilei Tineretului.
  Vreau să se ştie că Monica Iacob-Ridzi a delegat toate atribuţiile cu privire la organizarea Zilei Tineretului. Monica Iacob-Ridzi NU a decis nici modalitatea de achiziţie a serviciilor pentru organizarea Zilei Tineretului, nici firmele ce s-au implicat în prestarea acestor servicii, nici realizarea documentaţiei de atribuire, nici recepţia serviciilor şi nici plata contractelor.
  Vreau să se ştie că Monica Iacob-Ridzi NU a fost de acord cu plata sumelor datorate firmelor. Nu am semnat ordonanțările de plată, iar plata a fost făcută de directorul economic din minister, Paul Diaconu, împotriva voinței mele, când eram plecată la Bruxelles la Consiliul de Miniștri, profitând de absenţa mea. De altfel, acest domn a recunoscut în instanță că a făcut aceste plăți fără ca eu să ştiu, fără să încuviinţez, cum a recunoscut și faptul că, şi în alte cazuri ar fi făcut plăți fără ca eu ca ministru să ştiu şi să fi semnat ordonanțările de plată, cum cerea legea, toate aceste aspecte fiind consemnate și în Raportul Curții de Conturi, ignorat de către instanță, ca şi declaraţia directorului, de altfel.
  “Relativ la discuția cu Mircea Florin Cătălin a fost o discuție în sensul că i-am ordonat să facă plata mai repede. În legătură cu plățile, arăt că a existat într-adevăr o problemă în condițiile în care inculpata Ridzi amâna semnarea ordonanțărilor de plată. Este adevărat că i-am cerut inculpatului Mircea să facă plățile pentru ziua de 2 Mai, însă am considerat că acesta este suficient de precaut să facă aceste plăți în condiții de legalitate.” (declarație inculpat Diaconu Paul, condamnat 2 ani și 6 luni cu suspendare).
  “Inculpatul Paul Diaconu mi-a cerut să fac plata în condițiile în care nu existau toate documentele necesare în acest scop. Mai exact, chiar m-a repezit și m-a amenințat că mă dă afară în condițiile în care plata nu se face mai repede.” (declarație inculpat Mircea Florin Cătălin, condamnat 2 ani și 6 luni cu suspendare).
  În acelaşi sens sunt şi:
  - declaraţia martorei Cazan Ruxandra Ileana, dată la 10 ianuarie 2013 în faţa instanţei de fond : “Deoarece era amânată semnarea de către ministra Ridzi în calitate de ordonator principal al ordonanţărilor de plată, am fost rugată de mai multe ori insistent de către Diaconu Paul – directorul Direcţiei Economice să solicit ministrei aplicarea semnăturii sale pe acele ordonanţări; de altfel inculpatul Diaconu Paul a intrat pentru rezolvarea acestei chestiuni personal la ministru şi în continuare ordonanţările nu au fost semnate de catre inculpata Ridzi. (…) În contextul escaladării rapide a scandalului mediatic, inculpata Ridzi a solicitat efectuarea unui audit de specialitate de către serviciul de audit al MTS (…) În orice caz ordonanţările nu au fost semnate de ministra Ridzi deoarece eu personal am predat mapa cu ordonanţările nesemnate noului ministru numit”.
  - declaraţia martorului Şerbănescu Daniel din 07 ianuarie 2014, dosarul instanţei de fond: “Într-adevar, am asistat personal la predarea-primirea documentelor MTS la 18.08.2009 între fosta ministră Monica Iacob – Ridzi şi Plăcintă Sorina; cu această ocazie s-a încheiat un proces – verbal scris, pe care l-am cosemnat şi eu alături de cei doi demnitari şi de încă doi directori ai unor direcţii de specialitate din cadrul MTS. … am verificat personal totalitatea documentelor nominalizate în anexa la procesul verbal … susţin că ele au existat în realitate la data efectuării operaţiunii. Într-un circuit legal documentar, respectivele ordonanţări de plată, dacă ar fi fost semnate de ordonatorul principal de credite, … ar fi trebuit să se afle în contabilitatea instituţiei, pentru facerea plăţilor dispuse prin intermediul lor, iar numai în ipoteza contrară în care nu erau semnate de către fostul ordonator principal de credite, fostul ministru Monica Ridzi, ele puteau a fi trecute in lista ataşată la procesul verbal …. Arăt că cele trei ordonanţări de plată nu erau semnate de catre fostul ministru Monica Ridzi”.
  Stau și mă întreb, dacă în timpul procesului legat de moartea Elodiei, ar fi recunoscut cineva că a omorât-o pe Elodia și ar fi probat acest lucru, tot pe Cioacă îl mai condamnau pentru omor?
  Fac această paralelă pentru că, în cazul meu, deşi directorul general economic din minister a recunoscut că a dispus plățile respective, din proprie iniţiativă, fără ca eu să fi semnat ordonanţările de plată, el este acasă, liber, iar eu sunt condamnată 5 ani cu executare pentru că aş fi abuzat de funcție și aş fi dispus acele plăți.
  “Inculpatul Paul Diaconu mi-a cerut să fac plata în condițiile în care nu existau toate documentele necesare în acest scop. Mai exact, chiar m-a repezit și m-a amenințat că mă dă afară în condițiile în care plata nu se face mai repede.” (declarație inculpat Mircea Florin Cătălin, condamnat 2 ani și 6 luni cu suspendare).
  În concluzie, acești 2 inculpați au fost condamnați 2 ani și 6 luni inchisoare, cu suspendare, pentru că au făcut plățile în absența semnăturilor mele, iar eu am fost condamnată 5 ani închisoare, cu executare pentru că aș fi dispus respectivele plăți, deşi acest lucru nu s-a întâmplat pentru că am refuzat să semnez ordonanțările de plată !?! În mod normal eu nu ar fi trebuit să fiu condamnată pentru ceva ce am dovedit că nu am făcut.
  Nimic nu a contat pentru instanță. Niciun argument, nicio probă. Nici faptul că am delegat toate competențele. Nici faptul că nu am semnat nimic. Nici faptul că nu am cerut niciodată cuiva să facă ceva ce nu e legal. Nici faptul că reprezentații firmelor care au organizat Ziua Tineretului recunosc faptul că nu mă cunoșteau, că nu îi cunoșteam, că nu s-au întâlnit niciodată cu mine, de fapt nici nu am fost acuzată că aș fi pretins sau primit ceva. Nu au contat nici declarațiile celorlalți inculpați și martori care arată nevinovația mea. Nici înscrisurile depuse la instanță, care contrazic susținerile procurorilor.
  Nici faptul că expertiza contabilă, dispusă chiar de ICCJ a arătat clar că nu există prejudiciu. Că toți banii există: o parte au fost cheltuiți, cu factură și chitanță pentru organizarea evenimentelor, restul se află sechestrați în contul firmelor. Prin urmare nimeni nu a furat niciun leu. Această expertiză dispusă în cursul judecăţii de către ÎCCJ, efectuată de un expert independent care a arătat că nu există prejudiciu în cauză a fost înlăturată de către instanţă pe motiv că nu se coroborează cu expertiza făcută de DNA care stabilise că există prejudiciu!!! Mai mult, expertul numit de DNA a stabilit că prejudiciul este de 2,7 milioane lei din aproximativ 3 milioane plătiţi, în contradicţie totală cu ceea ce stabilise Curtea de Conturi, Garda Financiară şi alte instituţii ale statutului. Voi detalia ulterior acest aspect. Nimic nu a contat. Nu a contat nici faptul că organizarea Zilei Tineretului era o obligație legală a ministerului, că banii erau prevăzuți în buget cu această destinație, că ținta de eficiență a cheltuirii banilor a fost depășită, prin atragerea unui număr mult mai mare de participanți decât cel prevăzut inițial la fundamentarea bugetului.
  Un singur aspect ar fi putut constata instanța și anume că, deși plata către firme era legal datorată deoarece evenimentele cu ocazia Zilei Tineretului au fost organizate, ținta de eficiență prevăzută prin contracte a fost depășită, recepția evenimentelor a fost făcută, totuși plata sumelor către firmele organizatoare a fost făcută de directorul economic la ordinul directorului general economic, în lipsa dispunerii ei de către ministru, cum ar fi fost legal.
  O altă informaţie neadevărată prezentată în spaţiul public în ziua de 2 mai a fost aceea că din evenimentele organizate de Ministerul Tineretului şi Sportului cu ocazia Zilei Tineretului au fost “puşi deoparte 600.000 euro pentru campania Elenei Băsescu”. Nu pot decât să constat că, cu rea credinţă, este deformată realitatea. Adevărul este că 600.000 euro este suma totală contractată de minister pentru organizarea tuturor evenimentelor ce au avut loc pe 2 mai 2009 în toate judeţele ţării, sumă ce a fost plătită de către directorul economic din minister către firmele organizatoare după organizarea evenimentului, aşa cum am arătat, când eu nu mă aflam în ţară şi fără să fi semnat documentele premergătoare plăţilor. Mai mult, Curtea de Conturi a constatat că plăţile s-au efectuat fără ca eu ca ministru să fi semnat ordonanţările de plată iar Garda Financiară a constatat că din cei 600.000 euro plătiţă de minister, 400.000 euro au fost cheltuiţi cu facturi şi chitanţe doveditoare pentru organizarea Zilei Tineretului iar diferenţa de 200.000 euro, profitul firmelor, este sechestrată în conturile celor două firme. Trecând peste faptul că plata s-a făcut fără acordul meu ca ministru, nu putem să nu constatăm că toţi banii există, au fost justificaţi, niciun leu nu a fost folosit în alt scop aşa cum s-a vehiculat.
  În condițiile în care eu nu mă aflam în țară (și am dovedit cu adresă de la TAROM acest aspect) în ziua în care plățile au fost făcute, în lipsa semnăturilor mele, acuzarea și condamnarea mea că aș fi dispus acele plăți nu au niciun temei legal și nicio logică.
  Nu am spus nici la parchet, nici la instanţă cât sunt de bolnavă, nu mi-am imaginat că speculaţiile, că interpretările pot ţine loc de probe. Iar pentru cei pe care i-am auzit spunând că toţi cei care sunt acuzaţi îşi descoperă brusc câte o boală, vreau să fac precizarea că, în cazul meu, o mare parte a bolilor pe care le am în acest moment au fost descoperite în urmă cu 10 ani de zile, apărute ca urmare a stresului la care am fost supusă din cauza decesului tatălui meu, dar atunci nu îmi puneau viaţa în pericol ca acum pentru că s-au agravat mult în ultima perioadă şi au apărut şi alte boli din cauza stresului la care am fost supusă pe nedrept în ultimii 6 ani.
  Nu în ultimul rând vreau să lămuresc scopul organizării manifestărilor dedicate Zilei Tineretului, pentru că s-a vehiculat în spaţiul public că Ziua Tineretului a fost organizată pentru a o sprijini pe Elena Băsescu în campania electorală din 2009. Acest lucru nu este adevărat. Organizarea de evenimente cultural-artistice cu ocazia Zilei Tineretului era şi este o obligaţie legală a ministerului stabilită prin Legea 425/2004, aşa cum am mai spus. Neorganizarea unor astfel de manifestări însemna o încălcare a legii. Sărbătorirea Zilei Tineretului din 2009 a avut loc înainte de a începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi fără vreo legătură cu aceasta.
  Şi pentru că ieri am revăzut la televizor imaginile ce au tot fost prezentate şi în ultimii 6 ani în care apare Elena Băsescu alături de mine, Elena Udrea şi Roberta Anastase, vreau să fac o precizare importantă pentru că am constatat că s-a creat o mare confuzie.
  Acele imagini NU sunt imagini de la evenimentul organizat de Ministerul Tineretului şi Sportului la Costineşti pe 2 mai 2009, ci sunt imagini de la evenimentul organizat de Ministerul Turismului pe 1 mai la Mamaia unde am fost şi eu invitată să particip. Deliberat sau nu, această asociere a susţinut sugestia falsă că Ministerul Tineretului ar fi organizat Ziua Tineretului pentru a o sprijini pe Elena Băsescu.
  Vreau să precizez foarte clar că Ministerul Tineretului şi Sportului nu a avut nicio legătură cu evenimentul organizat pe 1 mai 2009 la Mamaia de Ministerul Turismului, aşa cum eronat a fost afirmat de mai multe ori, cele 2 ministere nu au organizat niciodată evenimente în comun.
  În legătură cu scopul organizării manifestărilor dedicate Zilei Tineretului, doresc să precizez că, începând cu anul 2004 de când Legea 425 era în vigoare, în fiecare an până în 2009 au fost organizate evenimente cultural-artistice pentru sărbătorirea Zilei Tineretului cum prevedea legea, de aceea încă din 2008, înainte de a fi eu numită ministru, au fost prevăzute sume în buget pentru organizarea Zilei Tineretului din 2009. De altfel, în bugetul adoptat în Parlament pentru anul 2009 a fost prevăzută o sumă de 6 ori mai mare la capitolul bugetar respectiv decât aceea prevăzută în contractele încheiate pentru organizarea Zilei Tineretului. În concluzie, motivul pentru care şi în 2009 Ziua Tineretului a fost sărbătorită a fost faptul că era o obligaţie legală şi nu altul cum s-a tot speculat.
  Mai sunt încă multe de spus, dar, mărturisesc, de când sunt la spital, îmi găsesc greu puterea sau răgazul să scriu. Voi încerca să mai prezint, aşa cum am promis, aspecte legate de toate acuzaţiile ce mi-au fost aduse pe nedrept precum şi dovezile nevinovăţiei mele.

Apel la reflectie

Sunt doua saptamani de cand sunt in Penitenciar dintr-o grava eroare judiciara, doua saptamani de chin, de umilinta, de durere, de suferinta. Doua saptamani in care m-am simtit tot mai rau, doua saptamani in care medicul Penitenciarului – o doamna careia nu am ce sa-i reprosez – vazand cat imi este de rau, a facut eforturi sa ma trimita la un spital pentru investigatii ce imi sunt urgente si necesare avand in vedere bolile grave de care sufar.

Sistemul medical in Penitenciar nu este bine gandit. Asistenta medicala de specialitate este bine reglementata in lege, dar greu aplicabila in practica. Medicamentele sunt foarte putine, cele extrem de necesare lipsesc, daca medicamentele de care ai nevoie sunt sub forma de capsule sau plicuri, nici familia nu are voie sa le cumpere chiar daca ai reteta, fondurile pentru analize medicale sunt limitate… Toate acestea se intampla deoarece in ultimii 25 de ani in Romania toti cei care au fost la sefia ministerului justitiei au subfinantat Administratia Nationala a Penitenciarelor si cei care au facut unele reguli nu au trecut pe aici…

Pentru conditiile din Penitenciare nu sunt vinovati directorii penitenciarelor, pentru imposibilitatea efectuarii unor investigatii necesare detinutilor, nu sunt vinovati medicii din penitenciare. Vinovatii sunt cei care, subfinantand in mod constant Administratia Nationala a Penitenciarelor, au generat o situatie critica in acest moment. Ar trebui sa raspunda penal pentru asta. Asa prevede art. 5 alin. 2 din Legea 254/2013 !

Ma intreb cati oameni trebuie sa mai moara in penitenciare sau sa se imbolnaveasca grav, cate procese sa mai piarda Romania la CEDO pentru ca sa se faca ceva si pentru cei care, odata ajunsi in penitenciare sunt condamnati, a doua oara, la umilinta?

Condamnare primesc, deopotriva, si familiile detinutilor, si copiii lor care vin sa-si vada parintii in conditii improprii, greu de descris. Copiii mei au fost deja grav afectati de vizita cu dispozitiv de separare la care au avut dreptul. Si nu doar ai mei.

La acesti copii nu se gandeste nimeni? De ce trebuie pus un geam intre o mama si copiii ei de doar cativa anisori? Daca mama nu a fost acuzata de fapte de violenta, vizitele cu dispozitiv de separare pot fi considerate tratament inuman, o forma de “tortura” atat pentru mama cat si pentru copii, tratament interzis de lege.

Legat de conditiile din penitenciar, acestea nu pot decat sa-mi agraveze situatia medicala. Probabil vi le imaginati, au fost prezentate public de sotul si avocatii mei, pot sa va spun sigur ca nu asigura respectarea demnitatii umane cum prevede legea 254/2013 la art. 4.

Pot sa va spun ca nu am fost condamnata doar la o pedeapsa privativa de libertate. Am fost condamnata sa stau in frig, ma incalzesc – ca si celelalte detinute – cu sticle de apa incalzita la filtrul de cafea, am fost condamnata sa fac dus de 3 ori pe saptamana in cele 10 minute cat este apa calda acum (cele 10 minute le impart cu colega de camera pentru ca avem un singur dus – de fapt, o teava in loc de dus, dar ne bucuram ca niste copii cand o avem …).

Mai mult, am fost condamnata sa ma plimb maxim o ora pe zi intr-o “cusca” de aproximativ 10 m / 4 m in care cerul il vezi tot prin gratii acoperite cu plasa deasa. Sau am fost condamnata sa nu ma plimb deloc daca ora de “plimbare” se suprapune ca program cu ora de vizita … Mi s-a intamplat si asta. Si pentru ca, pe langa afectiunile grave pe care le am, sufar si de o forma grava de trombofilie, pe care nu o pot trata din cauza unei alte afectiuni pe care o am, boala Von Willebrand, singura varianta ca sa evit decesul prin trombembolie este in ceea ce ma priveste sa ma misc cat mai des. Prin urmare, fac sute de pasi pe lungimea de 3 m a celulei in care stau si ma rog la Dumnezeu in fiecare clipa sa nu mor in penitenciar cum au mai murit oameni bolnavi in penitenciarele din Romania.

Desi nu am voie sa stau langa persoane bolnave, racite sau cu alte infectii din cauza riscului de a mi se agrava bolile pe care le am din cauza lipsei imunitatii, acest lucru este imposibil in Penitenciar din cauza supraaglomerarii. Desi stau tot timpul cu masca de protectie, iau antibiotic de 26 de zile deja, pentru a preveni contactarea unei alte infectii pe langa pielonefrita de care sufar in acest moment, riscul de a contacta o alta infectie este mare si poate duce chiar la decesul meu.

Va rog public, Domnule Ministru al Justitiei, sa mergeti personal in penitenciare si sa vedeti conditiile in care sunt tinuti detinutii si in care lucreaza angajatii penitenciarelor. Poate atunci veti aloca mai multi bani celor care, nu din vina lor, sunt condamnati a doua oara odata ajunsi in penitenciare.

Sper, Domnule Ministru, ca nu ganditi ca: “asa le trebuie, au gresit, sa sufere. Nu trebuie sa investim in penitenciare”. Stiti, Domnule Ministru, moartea in chinuri este mult mai dureroasa si este o forma de tortura. Ori, pentru un om bolnav ca mine, condamnarea la inchisoare este de fapt o condamnare la moarte, pentru ca sistemul penitenciar, gestionat de Dumneavoastra, nu poate asigura mie si sutelor de detinuti din Romania, minimul de decenta si non-umilinta umana.

Este un apel la reflectie. Este un apel disperat. Inteleg sa imi duc crucea pana la capat. Insa inteleg sa vreau sa traiesc cu gandul la copiii mei, de care nicio “instanta”, de care nimeni nu ma poate desparti. Ei sunt, la urma urmei, singura determinare pe care o mai am.

Al 13-lea ministru …

Ianuarie 1945. In urma somatiei lansata de fortele sovietice de ocupatie, de a mobiliza pe toti germanii cetateni romani in vederea deportarii in Uniunea Sovietica, la 13 ianuarie 1945 au inceput actiunile de deportare in masa din Romania in Uniunea Sovietica a unei parti din populatia civila de origine germana. Cine „conducea” la acel moment a decis cine va fi deportat si cine nu. Trebuiau deportati cat mai multi….

Printre cei deportati au fost si bunicii mei. Tatal meu avea atunci 1 an si 5 luni, exact cat are fetita mea in acest moment…Incepuse sa rosteasca primele cuvinte si era un copil vesel. A ramas plangand acasa cu bunica lui. Socul despartirii de mama a fost atat de mare incat a mutit. Pana la 5 ani nu a mai rostit niciun cuvant si a ramas toata viata cu un defect de vorbire.

Cand i-a deportat pe bunicii mei, bunica era insarcinata cu al doilea copil („nu se vede” i-a spus cel care decidea cine pleaca si cine nu…). Nu s-a putut impotrivi…I-au urcat in vagoane cu care erau transportate animalele si i-au deportat intr-un lagar de munca. Ajunsi acolo i-au pus sa munceasca in mina. De cate ori vorbesc cu bunica, imi spune cu lacrimi in ochi ca au fortat-o sa lucreze in mina pana in ziua cand a nascut. Dupa ce a nascut, dupa un timp au trimis-o acasa tot cu un bou vagon, impreuna cu mai multe femei care nascusera. „Toti copiii au murit pe drum. Au murit de foame. Nu aveam ce sa le dam sa manance. Cand trenul oprea, foarte rar, ne vindeam hainele de pe noi pentru un pumn de malai. Dar al meu a fost ingropat, nu aruncat” povesteste bunica plangand…intreb nedumerita ce vrea sa spuna si imi raspunde cu lacrimi in ochi ca trenul oprea foarte rar si mamele isi arucau copiii morti pe gemuletul mic de la vagon. „Cand copilul meu a murit, am refuzat sa-l arunc, l-am invelit intr-un scutec si l-am tinut in brate pana cand trenul a oprit in prima gara. Acolo am coborat si am fost ajutata sa sap o groapa. Am sapat-o cu mainile si cu un lemn gasit in apropiere. Copilul meu a fost ingropat, nu aruncat” repeta bunica obsesiv.

Ajunsa acasa dupa aproape un an, bolnava, distrusa dupa ce tocmai isi ingropase copilul nascut in lagar intr-o gara, tatal meu nu a mai recunoscut-o. Socul a fost si mai mare pentru bunica. Sotul in lagar, muncea in continuare in mina, un copil mort si cel ramas acasa nu o mai recunoaste… I-a trebuit mult timp sa isi revina. Dupa un an este anuntata ca sotul ei a avut un accident grav la mina si nu mai are nicio sansa…va muri. Mai trec 3 ani si se recasatoreste. Dupa un timp ramane din nou insarcinata. Pana sa nasca, se intoarce acasa primul ei sot, care de fapt nu murise cum fusese anuntata. A stat mult timp dupa accident intr-un spital si si-a revenit. Socul e din nou mare atat pentru bunica, cat si pentru tatal meu care pe vremea aceea avea varsta de acum a baietelului meu. Bunicul meu decide sa plece, gasind-o pe bunica recasatorita si insarcinata. 5 ani nu au stiut nimic unul de altul…Toata viata i-a urmarit acest episod nedrept din viata lor. O familie distrusa, un copil mort si unul afectat pentru tot restul vietii…Bunica implineste 93 de ani in 14 mai. Cand povesteste ce i s-a intamplat te cutremuri…

Tatal meu a decedat la 59 de ani. A fost un soc pentru mine. Au trecut 10 ani de atunci, dar si acum refuz sa cred ca nu mai este si il simt langa mine tot timpul. Tatal meu a fost si este un exemplu pentru mine. A fost un om modest, corect, cinstit si am crescut crezand in aceste valori. Cand era grav bolnav, ca si mine acum, am facut tot ce am putut sa fie bine. Din pacate, in cazul lui a fost o culpa medicala. A fost operat pe creier si, din eroare, medicul a sectionat o artera si a sangerat pana a murit, pentru ca in spital nu aveau dotarea necesara pentru a-l salva. Am inteles inca o data ca exista valori mult mai importante decat cele financiare, ca cea mai importanta este sanatatea si ca nu ne putem impotrivi sortii.

Am continuat sa traiesc impreuna cu sotul meu in modestul nostru apartament de 3 camere de la Petrosani. Si ne-am implicat mai mult in politica si eu, si el in speranta ca vom putea schimba ceva in bine in aceasta tara, mi-am dorit sa nu mai moara oameni nevinovati prin spitale si sa dam o sansa Vaii Jiului. Am crezut ca toti sunt corecti si cu frica de Dumnezeu, ca mine. Am fost naiva, recunosc.

Am platit politic si personal pentru naivitatea mea de a fi crezut prea mult in oameni. Am inteles pretul pe care credulitatea mea l-a impus intr-o lume mai mult mercantila, si mai putin cu suflet.

Mi s-a propus sa fiu ministrul Tineretului si Sportului in 13 decembrie 2008. Am avut o strangere de inima, nu as fi vrut. Argumentele colegilor din partid au fost puternice: ai demisionat din Parlamentul European, ai candidat si ai fost aleasa cu un numar foarte mare de voturi in Parlamentul Romaniei, nu poti sa refuzi… Am acceptat. Cand am aflat ca eram de fapt al 13 – lea ministru al sportului am avut o strangere de inima…dar recunosc, nu banuiam nicio secunda in acel moment ca intr-un minister salariatii pot face ce vor, peste capul ministrului. Mi-am spus, daca sunt corecta nu mi se poate intampla nimic. Din nou am fost naiva…

Dupa 5 ani de la evenimentele din 2 mai 2009, am fost condamnata de catre instanta de fond pentru ca as fi platit niste bani catre 2 firme desi, conform probelor din dosar banii au fost platiti la „ordinul” directorului general economic din minister, Paul Diaconu,  impotriva vointei mele.

De altfel inculpatul Paul Diaconu a recunoscut in instanta ca a ordonat sa se faca platile desi ministrul nu cunostea si nu incuviintase acest lucru (nu semnase  ordonantarile de plata). Declaratie Paul Diaconu:  „In legatura cu platile, in general, arat ca inculpata Ridzi amana semnarea ordonantarilor de plata. Este adevarat ca i-am cerut inculpatului Mircea sa faca platile pentru ziua de 2 mai, insa am considerat ca acesta este suficient de precaut sa faca aceste plati in conditii de legalitate, „…am ordonat sa faca plata mai repede”. Aceasta declaratie a fost facuta de catre inculpatul Paul Diaconu la ultimul termen de judecata din data de 09 februarie 2015.

Mai mult, am dovedit cu probe incontestabile ca ordonantarile de plata aferente contractelor pentru care am fost trimisa in judecata nu au fost semnate de catre mine, deci nu am dispus plata asa cum sustin procurorii in rechizitoriu. Ordonantarile de plata in original existau pe biroul meu, nesemnate la momentul demisiei mele si le-am predat asa, nesemnate, ministrului  Sorina Luminita Placinta, prin procesul-verbal nr. 596 / 19 august 2009. Am atasat acest document la dosar. Judecatorii fondului nu l-au vazut.

In plus, am dovedit in instanta faptul ca la momentul efectuarii platilor, 11 mai 2009 nu ma aflam in tara, eram la Bruxelles, deci nu aveam cum sa semnez ordonantarile de plata. (platile nu puteau fi facute in absenta vizei de Control Financiar Preventiv, care s-a pus, conform copiei dupa registru, tot in 11 mai 2009. Dupa aplicarea acestei vize ar fi trebuit ca eu sa semnez, ori eu eram la Bruxelles). In 12 mai 2009 cand mi-au fost prezentate spre semnare ordonantarile de plata, am refuzat semnarea lor, solicitand tot atunci efectuarea unui raport de control. In acel moment nimeni nu mi-a comunicat faptul ca plata se facuse in 11 mai 2009 in absenta semnaturilor mele. Am atasat documente doveditoare la dosar. Judecatorii fondului nu le-au vazut.

De altfel, directorul general economic din minister  a recunoscut in instanta ca si-a permis sa faca pe perioada mandatului meu de ministru 600 de plati, fara ca eu ca ministru sa fi dispus acele plati, cum cere legea. Faptul ca pe perioada mandatului meu de ministru s-au efectuat plati de catre directorul economic fara ca eu sa fi semnat ordonantarile de plata, este consemnat si in raportul Curtii de Conturi si in Decizia Curtii de Conturi nr. 30.390/30.08.2010.

Am scris sute de pagini despre probele din acest dosar, care dovedesc clar ca nu am nicio implicare in savarsirea faptelor pentru care am fost trimisa in judecata.

Am fost naiva pana in ultima clipa si am crezut ca voi fi achitata de catre instanta de fond, pentru ca, in ce ma priveste, singura solutie probata si corecta este achitarea.

Sunt in acest moment epuizata dupa aproape 6 ani de atacuri profunde si nedrepte la adresa mea si a familiei mele, de momente in care am crezut ca nimic nu mai are rost si am fost pe punctul de a claca. Familia m-a ajutat sa nu cedez. Sotul meu m-a sprijinit. Cei 2 copii au fost tot timpul langa mine, copiii din pacate sunt si ei afectati, sunt bolnavi …

Din pacate acesti ultimi 6 ani din viata si-au pus amprenta definitiv asupra vietii si familiei mele. Sunt 6 ani in care bolile pe care le aveam s-au agravat si au aparut si altele noi. Sunt 6 ani in care am alergat intre spitale, avocati, experti, instanta si iar spitale…

Voi spera pana in ultima clipa ca aceia care vor decide soarta mea si a copiilor mei, vor vedea si vor cantari mai mult decat instanta de fond probele aflate la dosar. Voi spera ca se va tine cont si de probele noi pe care instanta de fond nu le-a vazut.

Copiii mei au nevoie de mama, acasa.

Altarul de sacrificu are nevoie de al 13 – lea ministru …

Sunt aspecte pe care nu as fi vrut sa le spun niciodata instantei, dar avocatul m-a convins ca e mai bine sa depunem si documentele medicale, pe langa probele depuse la dosar. Mi-as dori ca nu aspectele medicale sa primeze in decizia instantei ci probele din dosar care dovedesc nevinovatia mea, dar am depus si rapoartele medicale instantei pentru a dovedi ca, din pacate, situatia mea medicala este foarte grava.

Numai Dumnezeu stie cate zile mai am de trait, dar ma rog Lui ca acele zile sa le traiesc langa copiii mei, acasa.

Sper sa nu am soarta bunicii … ma intreb daca ma va mai recunoaste fetita … ce as putea sa ii spun baietelului meu de 4 ani si 9 luni … m-am oprit din scris si am plecat cu lacrimi in ochi sa il tin in brate pana adoarme…

Deputatul Monica Iacob Ridzi readuce în atenţie, de Ziua Internaţională a Muntelui, rolul acestora în viaţa social-economică a Văii Jiului

Comunicat de presă

(9 decembrie 2014)

Deputatul de Valea Jiului Monica Iacob Ridzi a susţinut astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, o declaraţie politică în care readuce în actualitate oportunităţile de dezvoltare ale Văii Jiului. Declaraţia a fost făcută în contextul în care pe data de 11 decembrie, în lume, este sărbătorită „Ziua Internaţională a Muntelui”.

În cuvântul său, Monica Iacob Ridzi apreciază că pentru comunităţile locale din oraşele şi municipiile Văii Jiului, muntele înseamnă aproape totul. „Întreaga viaţă socială şi economică pulsează, în cele 6 localităţi ale acestei regiuni, în jurul munţilor care înconjoară frumoasa Vale a Jiului. Mai întâi, muntele a fost “casa” primilor păstori care au populat cătunele dintre Jii, punând bazele aşezărilor de astăzi. Tot muntele este cel care a dat şansa la dezvoltare a regiunii, odată cu descoperirea şi exploatarea zăcămintelor de huilă. Astăzi, munţii Parâng, Retezat, Vîlcan şi Şureanu care înconjoară spectaculoasa regiune turistică a Văii Jiului, constituie principala oportunitate pentru un viitor mai bun al oamenilor din Petroşani, din Petrila, din Aninoasa, din Vulcan, din Lupeni şi din Uricani”, arată Monica Iacob-Ridzi.

Deputatul explică, în declaraţia sa politică, faptul că „munţii de cărbune din Valea Jiului reprezintă încă o bogăţie a acestei ţări, pe care nu am învăţat să-i preţuim încă la justa lor valoare. Aceşti oameni bravi şi destoinici care sunt minerii, continuă să lucreze în condiţii nedemne de vremurile pe care le trăim, riscându-şi zi de zi viaţa în măruntaiele munţilor pentru a scoate la lumină cărbunele care constituie garanţia independenţei energetice a României.” În acest sens, Monica Iacob Ridzi consideră că oamenii politici au datoria de a face tot ceea ce ţine de noi pentru ca activitatea din mineritul Văii Jiului să fie una pe măsura eforturilor depuse de mineri.

În altă ordine de idei, deputatul Monica Iacob Ridzi vorbeşte în declaraţia sa politică despre rolul pe care munţii Văii Jiului îl pot juca în dezvoltarea unui turism de cea mai înaltă clasă, considerând că, în acest sens, Guvernul României trebuie să continue proiectele majore demarate încă din 2007 în cadrul programului naţional „Schi în România”.

„Vă invit stimaţi colegi, în această zi pe care întreaga lume o dedică Muntelui, să vă alăturaţi celor care susţin punerea în valoare a bogăţiei montane de care dispune România şi la noi în Valea Jiului. Personal, voi cere Guvernului să cuprindă în bugetul anului 2015 fondurile necesare pentru finalizarea investiţiilor din Parâng, din Straja şi din Pasul Vîlcan şi chiar pentru demararea unor investiţii noi, la Petrila şi Uricani, acolo unde potenţialul de dezvoltare a turismului montan este la fel de mare”, este mesajul transmis de Monica Iacob Ridzi colegilor săi parlamentari şi membrilor Guvernului.

Muntele – şansa la viaţă a oamenilor din Valea Jiului ! – declarație politică

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Uniunea Europeană şi ONU sărbătoresc, din anul 2003, la data de 11 decembrie, “Ziua Internaţională a Muntelui”, cu scopul de a informa populaţia în legătura cu importanţa munţilor pentru viaţă, în general, dar şi ca sursă de materii prime ori zone pentru recreere şi turism. România, ca parte a Uniunii Europene, consider că trebuie să se ralieze acestui demers civic.

În acest context, vreau să vă readuc în atenţie faptul că, pentru mine şi pentru concitadinii mei din Valea Jiului, muntele are o semnificaţie mult mai puternică. Pentru noi, cei din Valea Jiului, muntele reprezintă aproape totul. Întreaga viaţă socială şi economică pulsează, în cele 6 localităţi ale acestei regiuni, în jurul munţilor care înconjoară frumoasa Vale a Jiului. Mai întâi, muntele a fost “casa” primilor păstori care au populat cătunele dintre Jii, punând bazele aşezărilor de astăzi. Tot muntele este cel care a dat şansa la dezvoltare a regiunii, odată cu descoperirea şi exploatarea zăcămintelor de huilă. Astăzi, munţii Parâng, Retezat, Vîlcan şi Şureanu care înconjoară spectaculoasa regiune turistică a Văii Jiului, constituie principala oportunitate pentru un viitor mai bun al oamenilor din Petroşani, din Petrila, din Aninoasa, din Vulcan, din Lupeni şi din Uricani.

Stimaţi colegi,

Munţii de cărbune din Valea Jiului reprezintă încă o bogăţie a acestei ţări, pe care nu am învăţat să-i preţuim încă la justa lor valoare. Aceşti oameni bravi şi destoinici care sunt minerii, continuă să lucreze în condiţii nedemne de vremurile pe care le trăim, riscându-şi zi de zi viaţa în măruntaiele munţilor pentru a scoate la lumină cărbunele care constituie garanţia independenţei energetice a României. Faţă de aceşti oameni, faţă de dăruirea lor, avem şi noi, oamenii politici, datoria de a face tot ceea ce ţine de noi pentru ca activitatea din mineritul Văii Jiului să fie una pe măsura eforturilor depuse de mineri.

Pentru ca muntele de cărbune din Valea Jiului, acest dar al lui Dumnezeu pentru România, să poată fi exploatat în continuare, în condiţii de siguranţă pentru mineri şi în deplin respect faţă de mediul înconjurător, Guvernul României are datoria să acorde atenţia cuvenită, pe care de altfel şi-a asumat-o în repetate rânduri, faţă de acest sector de activitate.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Nu doar pentru oamenii din Valea Jiului, ci pentru întreaga ţară, Munţii Carpaţi reprezintă o nepreţuită comoară, o perlă a turismului european şi mondial. De câţiva ani buni, comunitatea locală din Valea Jiului şi statul român au demarat un amplu proiect menit să pună în valoare munţii din jurul Văii Jiului şi să aducă staţiunile de aici la standardele pe care le implică un turism de calitate, de clasă europeană, capabil să atragă turişti şi să asigure astfel, o alternativă de dezvoltare a acestei regiuni frumoase care este Valea Jiului. Graţie investiţiilor Ministerului Turismului care au început, încă din anul 2007,  odată cu demararea programului naţional “Schi în România”, trei dintre cele mai frumoase destinaţii turistice de iarnă – Parâng, Straja şi Pasul Vîlcan – au cunoscut o dezvoltare rapidă şi spectaculoasă. Din păcate, investiţiile prevăzute în programele de dezvoltare a domeniilor schiabile din cadrul acestor staţiuni nu au fost încă finalizate, criza economică prin care a trecut şi ţara noastră generând sistarea finanţărilor pentru toate proiectele de dezvoltare turistică derulate în Valea Jiului.

Dincolo de această sincopă, mesajul pe care oamenii din Valea Jiului m-au rugat să vi-l transmit, dumneavoastră şi membrilor Guvernului, este acela că PROIECTELE DE DEZVOLTARE A TURISMULUI MONTAN DIN VALEA JIULUI TREBUIE SĂ CONTINUE şi trebuie să fie finalizate cu succes. O dovadă în acest sens este, spre exemplu, efortul uriaş pe care autorităţile de la Petroşani l-au făcut pentru punerea în funcţiune a unei noi instalaţii de telescaun în zona de schi a staţiunii Parâng. Fără continuarea programului guvernamental privind dezvoltarea domeniilor schiabile din Valea Jiului, lucrurile nu vor putea însă evolua conform aşteptărilor pe care le au localnicii şi turiştii, deopotrivă.

De aceea, vă invit stimaţi colegi, în această zi pe care întreaga lume o dedică Muntelui, să vă alăturaţi celor care susţin punerea în valoare a bogăţiei montane de care dispune România şi la noi în Valea Jiului. Personal, voi cere Guvernului să cuprindă în bugetul anului 2015 fondurile necesare pentru finalizarea investiţiilor din Parâng, din Straja şi din Pasul Vîlcan şi chiar pentru demararea unor investiţii noi, la Petrila şi Uricani, acolo unde potenţialul de dezvoltare a turismului montan este la fel de mare.

Vă invit, doamnelor şi domnilor miniştri şi deputaţi, să vă alăturaţi nouă celor din Valea Jiului şi să înţelegeţi că, nu doar pentru noi, ci pentru întreaga ţară, muntele înseamnă, la urma-urmei… VIAŢĂ !

Vă mulţumesc !

MONICA IACOB-RIDZI

Deputat UNPR

Întrebare adresată de către deputatul Monica Iacob-Ridzi ministrului Educației Naționale – Remus Pricopie

ÎNTREBARE

 

Către:  Domnului REMUS PRICOPIE

Ministrul Educaţiei Naţionale

De către: Deputat MONICA IACOB- RIDZI,

Grupul Parlamentar PP-DD

Subiectul întrebării: grădiniţă pentru copiii preşcolari din Aninoasa

Stimate domnule ministru,

Vreau să vă semnalez faptul că în oraşul Aninoasa din judeţul Hunedoara, localitate pe care o reprezint în Camera Deputaţilor, există o problemă majoră legată de funcţionarea sistemului educaţional.

Astfel, deşi pe raza localităţii Aninoasa există, în structura organizatorică a Şcolii gimnaziale “Sfânta Varvara”, două grădiniţe, funcţionarea acestora este grevată de condiţiile improprii în care-şi desfăşoară acestea activitatea. După cum am înţeles de la directorul acestei unităţi de îmvăţământ, aţi fost informat încă de acum 6 luni despre faptul că cele două grădiniţe din Aninoasa funcţionează în două apartamente ale unor blocuri de locuinţe, fără a beneficia de spaţiul corespunzător, de un loc de joacă pentru copii şi, ceea ce este şi mai grav, fără avizele de funcţionare necesare.

Doresc să vă readuc în atenţie acest subiect, cu convingerea faptului că cei 85 de preşcolari din oraşul Aninoasa şi ceilalţi care vor veni în anii următori, merită să pornească în activitatea educaţională beneficiind de condiţii dacă nu foarte bune, atunci cel puţin decente.

În acest context, vă întreb, stimate domnule ministru, dacă aveţi în vedere derularea unei investiţii privind construirea unei grădiniţe în oraşul Aninoasa din judeţul Hunedoara ?

Solicit răspuns scris.

Vă mulţumesc.

Cu deosebită consideraţie,

MONICA IACOB- RIDZI

Grup Parlamentar PP-DD

Problemele din minerit şi sănătate, tema unor noi demersuri parlamentare ale deputatului Monica Iacob-Ridzi

Comunicat de presă

(23.09.2014)

Deputatul Monica Iacob-Ridzi a depus astăzi la Parlament o declaraţie politică având drept subiect situaţia din mineritul Văii Jiului. Parlamentarul atrage atenţia Guvernului şi Parlamentului asupra faptului că, între promisiunile Puterii legate de perspectivele sectorului minier şi energetic din judeţul Hunedoara şi realitate există discrepanţe care ating accente dramatice. „Situaţia este cu atât mai dramatică cu cât ea se produce pe fondul în care, în ultimii ani, Ministerul Economiei şi Departamentul pentru Energie au dat, în repetate rânduri, inclusiv la apelurile lansate de mine, asigurări că perspectivele sectorului minier şi termoenergetic din Valea Jiului se îndreaptă spre un făgaş de normalitate. Tot despre normalitate, ba chiar despre îmbunătăţirea perspectivelor din sectorul minier şi energetic al Văii Jiului, despre investiţii de zeci de milioane de euro venite din partea unor investitori din China, ca urmare a demersurilor făcute de Primul Ministru ori, mai departe, despre angajări în cadrul minelor viabile din Valea Jiului primim, constant, informaţii din partea Guvernului României. La fel ca oamenii din Colegiul meu, îmi doresc ca toate acestea să nu fie doar simple declaraţii politice sau, mai rău, iluzii”, arată în declaraţia sa politică, Monica Iacob-Ridzi.

Deputatul informează Parlamentul că în realitate, situaţia mineritului din Valea Jiului este în prezent una deosebit de gravă. „Trist este că, în loc să adopte măsuri care să conducă la eficientizarea muncii minerilor din Valea Jiului, la investiţii în retehnologizare şi echipare a minelor care dispun de cărbunele necesar pentru funcţionarea CEH, Departamentul pentru Energie dă „undă verde” Complexului Energetic Hunedoara pentru a demara procedurile privind achiziţia de cărbune din import. Nu pot să nu constat că o astfel de decizie vine nu doar în totală contradicţie cu promisiunile făcute de reprezentanţii Puterii minerilor din Valea Jiului, ci şi ca o desconsiderare a eforturilor (deseori supraomeneşti) pe care le fac aceşti oameni bravi şi anume acela de a munci, în orice condiţii, pentru ca România să fie o ţară independentă din punct de vedere energetic”, arată Monica Iacob-Ridzi.

În declaraţia politică depusă astăzi la Parlament, Monica Iacob-Ridzi solicită parlamentarilor şi, în egală măsură, membrilor Cabinetului Ponta să ţină cont, atunci când adoptă decizii cu privire la situaţia din cadrul Complexului Energetic Hunedoara şi la viitorul industriei termoenergetice româneşti, de factorul social dar şi de potenţialul pe care mineritul îl poate avea în noul context geopolitic european, care implică regândirea siguranţei energetice a României şi a Europei. „Cred că este inadmisibil ca, în timp ce ţările din Europa acţionează pentru valorificarea la maxim a resurselor şi potenţialului energetic naţional, noi să stăm, pe un munte de cărbune în Valea Jiului şi, cu toate acestea, să fim în situaţia de a importa cărbune. Similar, cred că este inadmisibil ca atunci când Germania, spre exemplu, vorbeşte astăzi despre redeschiderea minelor, noi să nu fim în stare să susţinem, la nivel european, oportunitatea continuării mineritului acolo unde el încă există, continuând în acelaşi timp, aş spune într-un mod iresponsabil, să ne închidem minele”, explică Monica Iacob-Ridzi.

Mai mult, deputatul de Valea Jiului arată experienţa tristă a închiderii minelor şi consecinţele nefaste ale acesteia pentru oraşul Aninoasa, consecinţe despre care crede că se pot repeta în oricare oraş al Văii Jiului, dacă problemele mineritului vor fi tratate cu superficialitate de autorităţile centrale. „Aninoasa este primul oraş din România care, la puţin timp după închiderea minei de cărbune, a ajuns în stare de insolvenţă, de sărăcie. Desigur, nu pot decât să salut decizia Primului Ministru de a scoate Aninoasa din faliment, acordând zilele trecute administraţiei locale sumele necesare pentru achitarea datoriilor. În acelaşi timp, vreau să avertizez asupra faptului că, prin continuarea procesului de închidere a minelor, la Petrila, la Vulcan, la Uricani sau în oricare alt oraş al Văii Jiului, fără a găsi între timp o alternativă care să asigure continuitatea economică a acestor oraşe, situaţia de la Aninoasa se poate repeta oriunde în Valea Jiului”, avertizează Monica Iacob-Ridzi.

***

Prin intermediul unui alt document depus astăzi la Parlament, deputatul Monica Iacob-Ridzi solicită explicaţii ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu cu privire la criteriile care au stat la baza alegerii localităţilor care au beneficiat de 37 de autosanitare noi pentru echiparea Serviciilor de Ambulanţă din 15 judeţe ale ţării.

Deputatul arată că, deşi judeţul Hunedoara prezintă un grad ridicat de risc care necesită intervenţia serviciului de ambulanţă, Ministerul Sănătăţii nu a repartizat nici măcar o autosanitară nouă pentru spitalele din acest judeţ. „Vreau să vă informez, domnule ministru, că  judeţul Hunedoara reprezintă, din nefericire, un judeţ cu o incidenţă foarte mare a cazurilor de boli cronice şi de accidente care necesită intervenţia serviciului de Ambulanţă, fapt confirmat şi de datele statistice. În egală măsură, activităţi precum cele din domeniul minier – cum sunt cele de la minele de cărbune din Valea Jiului – sau cele din domeniul energetic, dar şi creşterea interesului turiştilor pentru staţiunile şi zonele montane din judeţul Hunedoara, sunt tot atâtea motive care mă determină să cred că probabilitatea incidentelor medicale care implică intervenţia serviciului de Ambulanţă este una ridicată şi într-o continuă creştere”, explică Monica Iacob-Ridzi în întrebarea sa parlamentară.

În acest context, deputatul Monica Iacob-Ridzi îi adresează ministrului Nicolae Bănicioiu o întrebare referitoare la probabilitatea ca şi judeţul Hunedoara să poată beneficia de autosanitare noi pentru serviciile de Ambulanţă ale spitalelor din acest judeţ.

Mineritul Văii Jiului între iluzii şi deziluzii – declarație politică

Stimaţi colegi parlamentari,

Onoraţi membrii ai Guvernului României,

Realităţile prezentului, legate de evoluţia sau, mai degrabă, involuţia sectorului minier din Valea Jiului, regiunea pe care o reprezint în Parlament, mă determină să readuc în atenţia dumneavoastră situaţia în care se află minerii şi, în general, oamenii din acest important bazin carbonifer al ţării. O situaţie care, pe zi ce trece, capătă accente tot mai dramatice.

Situaţia este cu atât mai dramatică cu cât ea se produce pe fondul în care, în ultimii ani, Ministerul Economiei şi Departamentul pentru Energie au dat, în repetate rânduri, inclusiv la apelurile lansate de mine, asigurări că perspectivele sectorului minier şi termoenergetic din Valea Jiului se îndreaptă spre un făgaş de normalitate. Tot despre normalitate, ba chiar despre îmbunătăţirea perspectivelor din sectorul minier şi energetic al Văii Jiului, despre investiţii de zeci de milioane de euro venite din partea unor investitori din China, ca urmare a demersurilor făcute de Primul Ministru ori, mai departe, despre angajări în cadrul minelor viabile din Valea Jiului primim, constant, informaţii din partea Guvernului României. La fel ca oamenii din Colegiul meu, îmi doresc ca toate acestea să nu fie doar simple declaraţii politice sau, mai rău, iluzii.

În tot acest timp însă, constat, zi de zi, că realităţile din Valea Jiului sunt cu totul şi cu totul altele decât cele despre care, în mod atât de optimist, ne vorbeşte Guvernul. Iar, în realitate, situaţia mineritului din Valea Jiului este una deosebit de gravă. De pildă, numai în această lună, peste 250 de mineri din Valea Jiului au fost concediaţi, iar procesul se pare că va mai continua. Între timp, s-a dovedit faptul că minerii rămaşi în structura Diviziei miniere din cadrul Complexului Energetic Hunedoara nu pot da, doar cu sapa şi lopata, cantitatea de cărbune necesară pentru funcţionarea la capacitatea programată a termocentralelor din judeţul Hunedoara. Trist este că, în loc să adopte măsuri care să conducă la eficientizarea muncii minerilor din Valea Jiului, la investiţii în retehnologizare şi echipare a minelor care dispun de cărbunele necesar pentru funcţionarea CEH, Departamentul pentru Energie dă „undă verde” Complexului Energetic Hunedoara pentru a demara procedurile privind achiziţia de cărbune din import. Nu pot să nu constat că o astfel de decizie vine nu doar în totală contradicţie cu promisiunile făcute de reprezentanţii Puterii minerilor din Valea Jiului, ci şi ca o desconsiderare a eforturilor (deseori supraomeneşti) pe care le fac aceşti oameni bravi şi anume acela de a munci, în orice condiţii, pentru ca România să fie o ţară independentă din punct de vedere energetic.

Din păcate, ceea ce par să înţeleagă mult mai bine oamenii simpli, cum sunt minerii din Valea Jiului, par la fel de bine să nu înţeleagă sau, mai grav, să ignore, responsabilii de la Bucureşti. Contextul geopolitic de astăzi ne obligă să reconsiderăm strategia naţională în domeniul energiei, la fel cum procedează Germania, Polonia, Franţa, Marea Britanie şi celelalte state europene. În acest context, cred că este inadmisibil ca, în timp ce ţările din Europa acţionează pentru valorificarea la maxim a resurselor şi potenţialului energetic naţional, noi să stăm, pe un munte de cărbune în Valea Jiului şi, cu toate acestea, să fim în situaţia de a importa cărbune. Similar, cred că este inadmisibil ca atunci când Germania, spre exemplu, vorbeşte astăzi despre redeschiderea minelor, noi să nu fim în stare să susţinem, la nivel european, oportunitatea continuării mineritului acolo unde el încă există, continuând în acelaşi timp, aş spune într-un mod iresponsabil, să ne închidem minele.

Sigur că şi în minerit ca peste tot în economie, trebuie găsite soluţii pentru eliminarea pierderilor, soluţii pentru eficientizarea activităţii. Dar în acelaşi timp, cred că măcar pentru o zonă precum Valea Jiului, în care întreaga viaţă social-economică se învârte în jurul activităţii din minerit şi energie, în locul simplelor calcule aritmetice, balanţa economico-financiară trebuie să ţină cont şi de factorul social, de oamenii care trăiesc aici, oameni care din tată-n fiu nu ştiu să facă altceva mai bine decât să fie mineri, harnici şi devotaţi. În primul rând pentru aceşti oameni, dar în acelaşi timp, pentru a conserva potenţialul energetic al României şi în următorii ani, cred că atât Guvernul României cât şi Parlamentul au datoria să facă nimic mai mult decât ceea ce au asumat în faţa acestor oameni.

Experienţa tristă a închiderii minelor ne-a demonstrat, la Aninoasa, în colegiul pe care-l reprezint eu în Parlament, ce se poate întâmpla cu o întreagă comunitate de oameni, cu un oraş întreg. Aninoasa este primul oraş din România care, la puţin timp după închiderea minei de cărbune, a ajuns în stare de insolvenţă, de sărăcie. Desigur, nu pot decât să salut decizia Primului Ministru de a scoate Aninoasa din faliment, acordând zilele trecute administraţiei locale sumele necesare pentru achitarea datoriilor. În acelaşi timp, vreau să avertizez asupra faptului că, prin continuarea procesului de închidere a minelor, la Petrila, la Vulcan, la Uricani sau în oricare alt oraş al Văii Jiului, fără a găsi între timp o alternativă care să asigure continuitatea economică a acestora, situaţia de la Aninoasa se poate repeta oriunde în Valea Jiului. Şi, vă întreb, poate Primul Ministru să ne garanteze că va rezolva, la infinit, această problemă doar cu banii din fondul de rezervă al Guvernului ? Nu este oare mai simplu ca Guvernul să găsească acele soluţii – prin investiţii în retehnologizarea şi modernizarea minelor, în deschiderea de noi capacităţi de producţie ş.a.m.d. -  care să conducă la exploatarea eficientă a cărbunelui, la independenţa energetică a ţării şi la crearea de locuri de muncă ?

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Toate aceste aspecte enumerate în declaraţia mea politică nu reprezintă nimic altceva decât ecoul frământărilor de astăzi ale oamenilor din Valea Jiului. Pentru ca ele să se facă auzite acolo unde trebuie, sunt chiar acum în Valea Jiului, oameni care fac greva foamei pentru că vor să câştige, în mod demn, prin muncă, o pâine pentru ei şi pentru familiile lor. Sunt oameni care, atunci când ţara a avut nevoie de ei şi de munca lor, au răspuns întotdeauna prezent. Sunt oameni care, astăzi, nu cer nimic mai mult decât onorarea promisiunilor pe care Guvernul şi clasa politică românească le-au asumat în faţa lor. Sunt oameni care nu pot fi hrăniţi cu iluzii. Pentru că, aşa cum am mai spus de la această tribună, în rândul bravilor mineri din Valea Jiului, circulă o vorbă a cărei valoare e mai presus decât orice. Ei, minerii, exclamă atunci când îşi fac unii altora promisiuni: “un om, o vorbă” ! Iar această sintagmă înseamnă pentru orice om cinstit, dar mai ales pentru minerii Văii Jiului, dacă nu literă de lege, atunci în mod categoric un cuvânt de onoare ce se cere a fi respectat cu stricteţe.

Vă invit să reflectaţi asupra acestor lucruri şi să acţionaţi ca atare.

Vă mulţumesc şi vă doresc noroc bun !

Deputat,

MONICA IACOB-RIDZI